021/9003

Câteva concluzii dupa Forumul Oamenilor de Afaceri – Braşov

28 octombrie 2013, 1 comentariu
Contactează-mă!

În data de 25 Octombrie a avut loc la Braşov Forumul Oamenilor de Afaceri sub patronajul Proinvest şi sub atenta organizare a Cabinetului de Business. Evenimentul a reunit un număr semnificativ de tineri antreprenori, manageri din companii locale, tineri doritori să culeagă noi informaţii.

944304_611017465624002_1653651150_n

Tango cu viata

Mi-a facut plăcere să fiu unul din speakerii evenimentului şi să abordez categoria Leadership dezbătând subiecte ca Manager vs. Leader; Manager într-o lume globalizată; Ce urmează dupa Leadership; Şapte erori pe care le fac în mod frecvent managerii nou promovaţi.

Dacă nu aţi avut ocazia să fiţi în sală iată câteva idei principale din speech-ul meu:

1. Ce scrie pe cărţile noastre de vizită e una, ce  suntem cu adevărat ca şi profesionişti e o altă poveste deoarece de multe ori spaţiul unei cărţi de vizită nu poate include toate rolurile pe care le jucăm zilnic sau nu reflectă cine suntem cu adevărat. Când primim o carte de vizită putem spune cine este Leader veritabil şi cine Manager autentic?

2. Am întâlnit profesionişti ce cred cu tărie că sunt buni manageri dar prin tot ceea ce fac sunt lideri veritabili. Am întâlnit persoane ce-şi spun lideri dar nu sunt decât foarte buni manageri şi am întâlnit persoane care eşuează lamentabil în ambele.

Faceţi un exerciţiu de sinceritate cu voi înşivă mai ales acum când ne mai despart doar 2 luni de finalul de an-  când obişnuim să tragem o linie peste realizările noastre şi întrebăţi-vă onest: ce fel de leader sunteţi? Cum puteţi deveni un leader inspiraţional? Iar dacă sunteţi manager, care sunt acele “stoportunităţi” de care vă loviţi zilnic, proprii bariere ridicate în calea progresului personal… Ce aveţi de gând cu ele?

3. În urmă cu câţiva ani, dacă ar fi trebuit să definesc leadershipul vs. management aş fi spus probabil ceea ce cărţile de specialitate spun în general: că leaderul are o viziune, managerul execută o viziune; că leaderul merge pe căi nebătătorite în timp ce managerii prefera status quo-ul; că leaderii facilitează decizii în timp ce managerii iau decizii; că leaderii schimbă regulile în timp ce managerii respectă regulile; că leaderii oferă credit şi recunoaştere în timp ce managerii aşteaptă să fie recunoscuţi şi recompensaţi pentru rezultatele lor; că leaderii inspiră în timp ce managerii aşteaptă să fie inspiraţi.

Azi, după 16 ani de management şi leadership concluziile mele sunt ceva mai nuanţate. Cred cu tărie că graniţa dintre leadership şi management nu mai e atât de clară cum o descriau cărţile de specialitate. Criza economică, lipsa de resurse, tăierea costurilor, goana dupa clienţi şi performanţa a făcut mulţi lideri să-şi suflece mânecile şi să execute deopotrivă roluri de leadership şi manageriale. În opinia mea Leader şi Manager se întrepătrund adesea. A avea succes în carieră, în business înseamnă să ştii când să alternezi rolurile de manager şi leader în funcţie de context.

4. Proaspat promovaţi, managerii juniori tind să faca erori – aspect absolut normal în evoluţia şi dezvoltarea lor, iată câteva dintre cele mai comune erori:

–  Ignora nevoia de a asimila un suport de cunoştinţe teoretice despre management, promovarea ca manager nu te face brusc atoateştiutor – îţi deschide doar o uşa. Studiul individual şi constant despre elemente de bază ale managementului echipei este foarte important;

– Saltul la noul rol este încetinit, managerii juniori îsi joacă cu greutate noul rol preferând încă palaria veche ceea ce îi face uneori să devină usor sindicalişti transportând probleme de la subordonaţi pe vertical, la şefi;

– Presaţi de operaţional, deadline-uri, targeturi şi probleme complexe, managerul junior tinde să se izoleze în biroul sau pe uşa căruia scrie adesea “Nu deranjaţi” aspect ce taie orice comunicare cu linia 1: subordonaţii direcţi.

– Am facut o greşeală. Nu o recunosc şi nu cer ajutor. Impactul: clienţi, business, angajaţi afectaţi.

– Nu deleg, nimeni nu poate “livra” mai bine ca mine.

– Nu fac networking, nu am timp – îmi transform biroul într-un soi de “laborator”.

Procesul de învăţare e permanent în lumea managementului, puterea noastră de adaptare trebuie să fie rapidă, networkingul un imperativ, delegarea devine artă iar capacitatea de a învăţa din erori trebuie să devină competenţă. Prin urmare dacă sunteţi leaderi – uitaţi-vă atent la managerii juniori din jurul vostru – de multe ori sunt aruncaţi în piscină şi forţaţi să înoate cum pot – arătaţi-le calea, faceţi coaching, ajutaţi-i să devina leaderii de care să fiţi mândri mâine!

Forumul de afaceri Braşov s-a încheiat într-o notă optimistă şi sunt convinsă că seriile următoare se vor bucura de un succes similar!

 

În data de 25 Octombrie a avut loc la Braşov Forumul Oamenilor de Afaceri sub patronajul Proinvest şi sub atenta organizare a Cabinetului de Business. Evenimentul a reunit un număr semnificativ de tineri antreprenori, manageri din companii locale, tineri doritori să culeagă noi informaţii.

Comentarii

Comentarii (1)

  1. Am venit la acel forum special pentru prezentarea dvs. si recunosc faptul ca m-a captivat. Cred ca merita sa fie amplasata in deschiderea manifestarii, nu la sfarsit. Dar si asa putem spune ca a fost „cireasa de pe tort”.
    Deoarece timpul se scurgea foarte repede nu am apucat sa scriu cele zece porunci din Decalogul dvs. Am scris doar vreo sase din ele, dar telegrafic. Si nu am regasit DECALOGUL nici pe rezumatul postat de dvs. pe aceasta pagina.
    Mi-ar face placere sa il pot avea, fie sub forma in care a fost prezentat pe slide, fie mai detaliat.
    Si daca imi permiteti o sugestie: gasiti un loc pe acest site in care sa anuntati ocaziile in care urmeaza sa tineti prezentari publice.
    E posibil ca fanii sa va caute la fata locului.
    Mult succes in traseul dvs!

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
© 2017 Amalia Sterescu Designed by: Live Design