021/9003

Primul manual de Public Speaking din România pentru gimnaziu și liceu merge la tipar în luna iulie

23 iunie 2015, 0 comentarii
Contactează-mă!

În luna ianuarie, demaram campania de introducere a Public Speaking în școli, campanie care s-a bucurat de susținere publică, peste 25 de voluntari, majoritatea cadre didactice din întreaga țară, exprimânduși dorința de a ajută și de a se implica activ.

Trag o linie și observ că în primele șase luni ale anului am făcut pași importanți în introducerea public speaking în școlile publice. Ce demonstrează acest lucru? Demonstrează ca orice inițiativă privată poate avea succes dacă există dorință, pasiune și parteneriate funcționale.

Tango cu viata

Am lansat, tot în luna ianuarie, și petiția online de introducere a public speaking în școli, o petiție care se bucura, în perioada respectivă, de 166 de semnături online.

A urmat apoi, în luna martie, încheierea unui parteneriat strategic cu Inspectoratul General al Municipiului București 9, cu domnul inspector General Ionel Florian Lixandru, acesta fiind un susținător al acestui proiect. Parteneriate am încheiat și cu alte instituții de învățământ, printre care și Liceul Internațional de Informatică ICHB.

Am trecuut pragul mai multor licee din București unde am susținut o serie de conferințe menite să sensibilizeze cadrele didactice, elevii și părinții asupra importanței studierii public speaking în școli în contextul lumii globalizate în care funcționăm și în care trebuie să ne dezvoltăm.

Astfel, am susținut conferințe de popularizare a introducerii public speaking la I.L Caragiale, Școala 11, Școala Centrală, Școala 56, Matei Basarab, Școala 195, Gheorghe Șincai, Școala 79, Gheorghe Lazăr, Școala 146, Grigore Moisil și Școala Gimnazială Constantin Brâncuși.

A fost o perioada intensă care a continuat și în săptămâna Altfel, când Public Speaking School a fost prezentă în Școala 49 din București, unde am susținut, în premieră, un workshop pe public speaking pentru elevii clasei a-II-a, curs primit cu mult entuziasm de elevi. Atât pot să vă spun: rezultatele după patru ore au fost vizibile.

În întreg procesul, ne-au fost alături 50 de cadre didactice care au fost selectate de Inspectoratul General al Municipiului București pentru a participa la un program de instruire pe care Public Speaking School, prin propria persoană, l-a organizat în data de 30 aprilie.

Astfel, șapte cadre didactice s-au oferit voluntari să realizeze curricula opționalului de public speaking pentru gimnaziu și liceu. O altă frumoasă realizare a proiectului a fost săptamâna 8-12 iunie, când profesorii instruiți de mine în public speaking au susținut primele lecții demonstrative în licee și școli din București, iar feedback-ul elevilor a fost extrem de pozitiv.

Și am ajuns la un punct foarte important al acestui proiect. În data de 20 iunie, comitetul de redactare a curriculei opționalului de public speaking s-a întâlnit și a finalizat acest proces, pasul următor fiind redactarea primului manual de public speaking pentru gimnaziu și liceu din România, bazat pe curricula creată de Amalia Sterescu în cadrul Public Speaking School. Acesta va fi gata de tipărire la finalul lunii iulie 2015.

Îmi doresc ca acest proiect să devină realitate și îmi doresc ca în anul școlar 2016 – 2017 să se afle pentru prima dată în școli acest manual, iar pentru asta la începutul lunii iulie, Public Speaking School va căuta susținerea actualului Ministru al Educației pentru introducerea Public Speaking ca opțional în an școlar menționat, precum și în calendarul de opționale din Săptămâna Altfel.

Public Speaking School va continua să instruiască voluntar, în 2015, profesorii din provincie ce și-au manifestat interesul de a introduce Cluburi de Public Speaking în școlile lor.

De asemenea, vom iniția parteneriate durabile cu licee din București unde Public Speaking School se va implica activ în a transforma public speaking într-un proces normal menit să crească competențele de comunicare verbală și non verbală ale elevilor.

Aștept cu interes, în 2015, primele cluburi de public speaking funcționale, iar din 2016 primele opționale de public speaking în sistemul public de învățământ, totul pentru a crește competențele adulților de mâine și gradul lor de competitivitate într-o piață de muncă globalizată!

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2017 Amalia Sterescu Designed by: Live Design