021/9003

Un microfon, o scenă, sute de ochi ațintiți asupra ta şi…TU, ca speaker

19 noiembrie 2013, 0 comentarii
Contactează-mă!

Când eram copil cadrele didactice mă tot împingeau pe scenă – fie să cânt, fie să recit, fie să dansez pentru că le făceam pe toate trei cu mare ușurință și destul de binișor.

Nici acum ca adult, nu uit golul din stomac, vocea gâtuită, emoțiile ce îmi făceau să-mi tremure membrele în momentul în care faldurile de catifea roșie al cortinei se dădeau la o parte și trebuia să-mi fac apariția în fața tuturor acelor ochi, în fața acelei tăceri ce se dorea spartă doar de glasul meu. Uneori uităm versurile, alteori vocea mi-o lua razna – totul era o mare corvoadă.

Tango cu viata

De unde venea acea spaima? Abia mai târziu, aprofundând problema și instruindu-mă la rândul meu în public speaking, mi-am găsit răspunsurile. Ulterior viața m-a adus adesea în fața unor grupuri, echipe – locale sau internaționale, cărora trebuia să le prezint strategii, decizii populare sau nepopulare, rezultate. Nu mai aveam scena și cortină aveam “meeting room”, web conference sau call conference… Chiar și așa, fluturii aceia în stomac sau primele cuvinte înecate de emoție se păstrau chiar și pentru 2-3 secunde. Am citit, m-am instruit în “presentation skills”,  în interpretarea limbajului nonverbal, am încercat să fiu un “prezentator” mai bun. După 16 ani rolurile mele de leadership au devenit din ce în ce mai complexe, interacționăm zilnic cu oameni din alte culturi, pregătiți în alte sisteme de educație. Nu puteam să nu admir ușurința cu care țineau un speech, naturalețea cu care îmbinau umorul cu poveștile de succes și dădeau savoare mesajului lor. M-am întrebat de unde vine această ușurință a lor?

Răspunsul era simplu: din educație, din educație timpurie în public speaking specifică sistemelor educaționale occidentale. Am ales să continui să mă instruiesc în public speaking și să-mi testez și mai mult limitele. Am aprofundat diverse tehnici dar cel mai mult am încercat să vorbesc mai puțin în termeni financiari și mai mult din suflet. Așa a venit un moment în care a trebuit să țin un discurs în fața echipei mele ce număra atunci peste 300 de oameni. Era un trimestru dificil, aveam de atins un target impresionant de vânzări peste $300 M, echipa era obosită, moralul nu era foarte sus. Am știut atunci că dacă vreau să-i mobilizez pe acei oameni altfel și să dea o performanță extraordinară și speech-ul meu trebuia să fie Dinamită curată! M-am pregătit din timp, am combinat elemente de public speaking, umor, povești de succes, facilitare și am livrat unul din cele mai bune speech-uri personale în zona motivațională. Targetul a fost atins.

Dar eu am mai înțeles ceva: am înțeles că un lider conduce prin forța cuvintelor sale, prin puterea lor de a creiona un viitor incert încă, prin valoare descriptivă a vorbelor sale care pot spune povești minunate despre succes, echipă, produs, serviciu, clienți. Am știut și am înțeles că speech-urile mele vor fi altfel de atunci înainte. Nu e de mirare că după o altă importantă prezentare corporatistă prin UK, în drum spre hotel, într-un autobuz ce făcea legătura dintre campusul firmei și oraș, șeful meu de atunci, un lider super experimentat dar cu un stil foarte direct și zgârcit în general cu vorbele bune – îmi spune hodoronc tronc: “Mi-a plăcut prezentarea ta de azi, nu a fost.. plictisitoare”. Ooops! Am zâmbit în sinea mea, eram și mai conștientă de progresul meu. Apoi scena aceea ce-mi stârnea atâtea emoții și îmi dădea atâtea bătăi de cap înainte, mi-a devenit cumva prietenă, a devenit platforma prin care îmi comunicam ideile, mesajele, erorile sau poveștile de succes. A devenit puntea între experiența mea și cei dornici să mă asculte.

Numai în ultimul an, dacă ar fi să pun cap la cap toate evenimentele la care am fost speaker și să adun toți acei oameni într-o sală imensă, cu siguranță s-ar strânge peste 7000 de oameni și nu mă opresc aici. În paralel am decis să lucrez în spatele scenei, ca și Public Speaking Coach, să-i antrenez pe cei ce-mi solicită ajutorul pentru a fi mai buni public speakeri, pentru a ști cum să-și promoveze mai bine imaginea, serviciile, produsele sau ideile. Am dezvoltat propria mea metodă Public Speaking Insights ce se bazează în mare parte pe experiența mea de 16 ani de leadership și de 4 ani ca speaker local și internațional. Nu cred însă în metode standard aplicate în masă când vine vorba de public speaking, cred că fiecare persoană are o cauză pentru care nu e eficientă sau șarmantă pe scenă. Acolo intervin eu: descopăr motivații, cauze, ghidez, ofer soluții de business în paralel cu tehnicile de public speaking potrivite profilului și expertizei fiecărei persoane, în funcție de cum dorește aceasta să se poziționeze în piață ca profesionist și speaker.

Cei care au lucrat cu mine în programul Public Speaking Insights pot confirma că nu e simplu și nici ușor – brainstorming, introspecție, cauze/efect, teorie dar mai ales multe exerciții practice iar la final, ca lucrurile să nu fie tocmai simple, urmează testul de foc: un speech în fața unei audiențe reale! Procesul nu se oprește aici căci instruirea în public speaking e un proces continuu: ofer asistenţă persoanelor antrenate de mine înainte și după fiecare eveniment important unde au de susținut un speech, suntem în permanență în contact în tot ce e legat de public speaking și construirea unui brand personal puternic.

Ca voluntar, am lansat în 2012, un program de Introducere în Leadership/Public Speaking în licee private, continui să lucrez cu tinerii în această zonă – mă bucur când îi descopăr atât de receptivi, competitivi și dornici să performeze pe scenă la fel ca oricare alt elev/student din țările unde se studiază public speaking încă din primii ani de școală.

Spaima de a vorbi în public nu este de neînvins! Spaima de a vorbi în public poate fi controlată cu ajutorul unui coach! Evoluția ta ca public speaker este un proces constant iar progresele se înregistrează în general prin curbe de creștere/audiență, dă-ți timp să progresezi și nu rata nici o șansa de a vorbi în public! Împinge-ți propriile limite dincolo de zona ta de confort, vei fi fericit(ă) să descoperi că POȚI!

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
© 2017 Amalia Sterescu Designed by: Live Design