021/9003

2015. Îndrăznește și în 2016!

29 decembrie 2015, 1 comentariu
Contactează-mă!

Final de 2015. Moment de bilanț. Bilanțul meu. Îl întorc pe toate părțile. Îmi surprind iar doza asta de nemulțumire ce mă însoțește indiferent de cât de mare mi-a fost efortul și cât de elocvente îmi sunt realizările. Bag de seamă că nu scap de ea și pace pentru că întotdeauna mă provoc pe sine și îmi cer mai mult, cu alte cuvinte singură îmi ridic stacheta și mă energizez spre următoarea țintă pe care o ating inevitabil numai că uit în acest roller coaster – uit de multe ori să sărbătoresc, să-mi trag sufletul și să mă bucur. Însă acest final de an a fost altfel și am sa vă spun de ce…

Anul 3 de antreprenoriat. Nu mai sunt o novice 🙂. Și nu au fost trei ani ușori. Au fost plini de obstacole, de griji, de întrebări, dar care, la final, mi-au demonstrat acel lucru care sună a clișeu, dar care e plin de adevăr: dacă îți dorești cu tot sufletul și pui multă muncă și pasiune totul devine realitate!

Mi se perindă rapid prin minte ceea ce consider eu că mi-au fost realizări: am lansat primul meu e-book ”Vreau să-mi schimb cariera”, am lansat prima mea carte ”Tango cu viața” în martie în top 4 orașe ale țării culminând cu lansarea de la București în cadrul Galei Forbes Life. Tot în 2015, am lansat misiunea ”Public Speaking în școli” și am instruit 100 de profesori din școlile de stat în public speaking, am pregătit primul manual de public speaking pentru tipărire și am susținut 12 conferințe de public speaking în școlile din București. Am susținut programe de dezvoltare în fața a sute de participanți atât pe public speaking, leadership, managementul echipelor, cât și pe networking strategic și personal branding în București, Iași, Cluj, Buzău. Și tot acest an a fost cel în care am devenit strateg certificat pentru dezvoltarea brandului personal, certificare obținută în US cu William Arruda și Reach Communication. Am fost Ambasador al conferinței The Women – Cluj Napoca, dar și Ambasador Business Days în 2015 – roluri ce m-au onorat!

Ca și fondator Outsourcing Advisors am participat ca partener strategic la doua evenimente premieră pentru outsourcing-ul românesc: Gala Outsourcing Awards și HR Outsourcing Summit 2015. Tot în 2015, am lansat Outsourcing Club – prima comunitate a leaderilor din outsourcing-ul local.

A fost și anul în care am susținut primul program de leadership și personal branding în Germania. Apoi a urmat ”Toamna profesioniștilor”, primul program ce a cumulat pentru prima dată programele mele de dezvoltare sub aceeași umbrela – un maraton de dezvoltare profesională pentru profesioniști veritabili.

A fost și un an al recordurilor pentru că în 2015 ca public speaker mi-am depășit propriile performanțe, am vorbit în fața a peste 4.000 de participanți, adică audienta cumulată la toate evenimentele pe agenda cărora am figurat ca speaker. În zona de coaching 1:1 a fost un an record pentru mine pe zona de coaching de tranziție în cariera, public speaking și personal branding. A fost un an în care am lansat produse noi, am atras parteneri și colaboratori noi, iar ca antreprenor inevitabil sunt pusă în fața situației de a gestiona creșterea cum se cuvine.

Dar deh, ca orice bilanț are și zone unde as fi putut face mai mult sau unde am aspirat mai mult, dar drumul se dovedește a fi mai sinuos decât anticipasem eu. Nu-i nimic – merg mai departe pe drumul meu!

Trag linie și spun: în 2015 am construit mai mult ca niciodată și am muncit mai mult ca niciodată. De ce a fost acest final de an neașteptat? Pentru că indiferent de ce am inșiruit eu mai sus, nimic nu m-a bucurat mai tare decât să primesc, așa din senin, la final de an, de la oameni cu care am colaborat, de la oameni pe care i-am cunoscut în 2015 sau de la cititorii mei necunoscuți – niște scrisori cu cuvinte răvășitoare de apreciere și mulțumire. Și nu e vorba de orgoliul meu gâdilat, e vorba de satisfacția aia incomparabilă când știi că acel cuvânt pe care l-ai rostit sau l-ai scris, a sădit sau a schimbat ceva în sufletul și mintea cuiva – așa că bașca cu bilanțuri, cifre, realizări vs. obiective – eu când citesc astfel de rânduri îmi infig și mai tare picioarele în pământ ca să nu zbor prea tare de entuziasm și ma bucur, dar știti cum? Așa, din tot sufletul! Pentru că schimbarea pe care o pot aduce în mintea, acțiunea sau sufletul cuiva mă aduce mai aproape de menirea mea. Aidoma unui far, misiunea mea este să îi calăuzesc pe profesioniști în vremuri de furtună sau schimbare, să facă tranziția către nivelul următor, să-și redescopere diamantele din ei și să se arate lumii în deplinătatea aptitudinilor și competențelor lor – îi ajut astfel prin forța exemplului meu personal să-și construiască propriile catedrale peste timp. Asă că în 2016 – Îndrăznește în continuare!

Comentarii

Comentarii (1)

  1. Adrian spune:

    Sa iti ajute Dumnezeu Amalia, in tot ceea ce gandesti si in tot ceea ce faci! Sa fii binecuvantata cu sanatate si iubure, ca de restul, stii tu cel mai bine cum sa le pui in ordine! FELICITARI si LA MULTI ANI, pentru 2016!

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design