021/9003

Bine faci, bine găsești! Fii consecvent menirii tale ca om!

10 mai 2016, 0 comentarii
Contactează-mă!

Zilele acestea am căutat prin lada cu amintiri și am găsit întâmplător, în niște frânturi de ziare, o parte din trecutul meu de care uitasem de mult și care iată că-și găsise calea să-mi iasă brusc în față și să-mi aducă în memorie locuri și oameni speciali. Prin 1994, devenisem celebră în Marea Britanie, când am apărut în ediția ziarului Evening Post, într-o fotografie în care eram alături de o fetiță de trei ani, plină de inocență și candoare.


Evening Post


Am zâmbit cu nostalgie când am revăzut fotografia alb-negru și am citit rândurile care erau scrise sub aceasta: „La Centrul Medical Al Reginei, din Nottingham, Amalia Tudorache, educator puericultor în formare, îi citește unei fetițe de trei ani, Lianne Dobney, care este însoțită de mama ei, Andrea, din Linfield Road, districtul Brostowe, Nottinghamˮ.

Dacă mă gândesc mai bine, poate că e adevărată vorba aceea că nimic nu este întâmplător și că totul se întâmplă cu un motiv anume. “Toate la timpul potrivit!”, ar spune orice manual de îndrumare spirituală. Am stat și m-am gândit care ar fi motivul pentru care acele ziare cu paginile îngălbenite de timp au ieșit din lada de zestre a memoriei și am găsit răspunsul.

Era în iarna anului 1994 când am participat la un curs de formare în Marea Britanie, alături de alte 20 de persoane, fiind pregătite să oferim asistenţă specializată pentru copiii orfani și cei cu nevoi speciale sau SIDA, aflați în centrele de plasament din România. Timp de două săptămâni am făcut acest stagiu prin toate tipurile de instituții de ajutor social și medical din Marea Britanie. România acelor ani avea nevoie de astfel de personal pregătit, deoarece se afla la început de drum și se confrunta cu multe probleme pentru care nu existau specialiști.


Studenti


Scopul meu în acea perioadă era clar definit: doream să mă întorc în țară și să aplic cunoștințele acumulate pentru a schimba sumbra poveste a copiilor din centrele de plasament din România. Ceea ce s-a și întâmplat. Timp de doi ani, am activat în diverse grădinițe, creșe și spitale din țară, ajutând copii cu vârste între 1 şi 7 ani să-și recapete identitatea și am încercat să le aduc, atât cât mi-a stat în putință, zâmbetul pe buze.

Cred, din adâncul sufletului, că dar din dar se face rai. Și mai cred că, atunci când ai o misiune, aceasta trebuie dusă până la capăt. De atunci, au trecut mulți ani… Dar misiunea mea a rămas aceeași: de a dărui altora lecțiile frumoase pe care mi le-am însușit de la persoanele care m-au format pe mine, ca om și ca profesionist. Am dat peste niște profesori foarte dedicați. M-au inspirat, m-au făcut să-mi doresc să învăț. Mi-au dat motivație și dorința de a merge mai departe.

Ca parte a acestei misiuni, de a duce mai departe principiile mele de viață și a împărtăși cu alții experiența mea, am dezvoltat în urmă cu doi ani un proiect dedicat tinerilor din România: cursuri de Public Speaking în școli, pentru elevii de liceu și de gimnaziu. În 2015, am inițiat primii paşi în elaborarea primului manual de Public Speaking şi am făcut demersurile necesare la Ministerul Educaţiei pentru ca arta oratoriei să fie predată în școlile din România ca materie opțională. Anul acesta, voi organiza Olimpiada Internațională de Public Speaking, o competiție ce oferă tuturor elevilor care au studiat această materie șansa de a-și etala abilităţile dobândite și de a fi răsplatiți pentru meritele lor. Dar despre aceasta, voi reveni cu mai multe detalii în articolul următor.

Așa cum v-am spus la început, m-am întrebat ce întâmplare a făcut să-mi amintesc tocmai acum, după aproape 15 ani, de experiența mea de stagiar din Marea Britanie. Ce hazard a făcut să retrăiesc momentele de atunci, când eram la început de drum, iar cariera mea ulterioară ca vicepreședinte de multinațională nici nu se conturase?! Și am găsit răspunsul: trecutul se străduia să-mi spună că eforturile nu au fost în zadar și că, indiferent de cât timp a trecut, atunci când ai misiunea de a schimba mersul lucrurilor și ai la îndemână toate mijloacele necesare, totul are continuitate. Important este să nu te oprești din a face bine celor din jurul tău!

Traducerile articolelor din imagini:

Articol 1

Sosesc studenții străini

Foto: studenții români, alături de studenții Colegiului Grantham, UK

22 de asistente medicale românce au sosit au sosit in Grantham miercurea trecută pentru a petrece două săptămâni de lucru cu studenții Colegiului Grantham (Marea Britanie). Prezența lor în Marea Britanie include stagii de pregătire practică în creșe și locuri de joacă, precum și vizite la Centrul Medical al Reginei situat in Nottingham și la Teatrul Regal din oraș. Suma necesară pentru această acțiune a fost de aproximativ 6000 de lire sterline, ea fiind adunată din donații și diverse alte activități, româncele urmând să fie găzduite de către familii de localnici. Studenții români sunt primii care vor primi Diploma în Asistență Medicală, după ce vor încheia acest stagiu de pregătire ca formatori.


Articol 2

Educatori Puericultori din România învață de la formatoriii QMC (Queen Medical Centre)

Foto: Amalia Tudorache, asistentă medicală în formare, îi citește dintr-o carte la Centrul Medical Al Reginei, din Nottingham, unei fetițe de trei ani, Lianne Dobney, însoțită de mama ei, Andrea, din Linfield Road, districtul Brostowe, Nottingham.

22 de asistente medicale în formare din România s-au familiarizat cu facilitățile din secția pedriatică a Centrului Medical Regal din Nottingham, în cadrul unui program unic de formare a formatorilor în domeniu. Acestea sunt primele absolvente ale cursului de formare ce se desfășoară pe durata a doi ani, organizat în parteneriat de către National Nursing Examination Board din Marea Britanie și Asociația Orfelinatelor din România. Acum, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele de îngrijire a copiilor, acestea vor fi petrece două săptămâni ca invitate ale Colegiului Grantham, care a organizat și a sponsorizat acest program prin donații. În timpul șederii lor la QMC, asistentele au participat la o conferință legată de rolul formatorilor medicali care joacă un rol esențial, de lideri, în spitale, după care au făcut un tur al departamentului de pediatrie. Programul lor include vizite în centre de plasament și creșe, dar și prezența lor la o emisiune tv a canalului BBC.

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design