021/9003

Contract pe periodă nedeterminată. Motivație expirată.

6 iunie 2018, 9 comentarii
Contactează-mă!

Termene peste termene: sarcini cu deadline strict, proiecte cu implementare la termen fix, evenimente cu termen prestabilit, contracte cu termene ferme – printre toate jonglam fiecare cum ne pricepem mai bine… Mai puțin cu un termen care ne dă întotdeauna de furcă – acel moment în care pe nesimțite, propria motivație pentru job-ul respectiv a expirat. De-am fi știut că există un astfel de termen…

La unii apare mai nou imediat după ce au acceptat oferta pentru job – ți-au făcut ochi dulci, te-au încântat și apoi te-au părăsit pentru prima ofertă ceva mai avantajoasă – deh, mercenariatul e în floare în țara asta.  La alții apare la puțin timp dupa încheierea recrutării, prin intervalul de formare/training – nu e de mirare că mai nou, mulți dau bir cu fugiții înainte să-și exercite jobul respectiv.

La alții însă, motivația piere brusc într-o zi ce nu prevestea nimic rău, când șeful (mereu șeful – până și statisticile mărețe de HR  spun asta) te-a tratat necorespunzător, ori când munca ta de ceva ani s-a dus pe apa Sâmbetei printr-o simplă schimbare de strategie prezentată regulamentar în Power Point…(Țin minte că, mai demult, în cazul meu, motivația  a pierit subit și irecuperabil  când așteptam un șef măreț să vină în România , o vizită cu potențial salvator pentru echipa respectivă, vizită anulată pentru că șeful măreț … nu și-a găsit locul preferat disponibil în avionul spre București).

Mai sunt și unii care au făcut un pact cu motivația pentru job-ul curent, și-au dat termene (sic!) și și-au spus ” fac jobul acesta până când reușesc să promovez, ori …reușesc să-mi cumpăr casă, ori …pănă când învăț tot ce se putea învăța ( hai ca am fabulat puțin aici, visez și eu frumos)…

Dar cel mai contagios efect îl au angajații – mai ales cei  în poziții de conducere, ce defilează în job cu motivația expirată – ca un virus cu potențial contagios devastator. Motivație decedată dar pachet de beneficii atât de fain! Ce mai contează că omul nu se mai simte demult pe drumul său? Creditul la bancă, educația copiilor, îngrijirea părinților trebuie să o suporte cineva. Ei sunt ”martirii” neștiuți ce poartă masca prefăcutei preocupări pentru business, se dau super ocupați doar ca să mai fure un pic de timp pentru a butona rețelele de socializare sau un joc pe laptop.

Și mai sunt ei, blazații în prag de pensionare – gardienii status-quo-ului! Nimic nu se schimbă în ograda lor, nimic din ce ar putea să-i forțeze să muncească mai mult sau să mai învețe ceva. Totul trebuie să decurgă conform planului. Cui îi mai pasă de motivația în job când încă ai un job în prag de pensionare?

Nici nu am pretenția că-mi pot imagina toate scenariile în care motivația pentru rol/job ne părăsește subit dar tare mi-aș dori să aflu și scenariile tale, măcar așa, ca schimb de experiență 🙂

Nu ne e clar ce ne pune butonul motivației pe off însă atunci când totuși ni se întâmplă, ar fi bine să fim vigilenți cu ceea ce simțim, ar fi decent să nu cream un efect de contagiune nedorit în echipă, ar fi onest să ne recunoaștem nouă în primul rând că s-a dus și să nu persistăm în situația respectivă căci insist:  fără de pasiune nu se nasc cariere, nu se construiesc minuni ci doar se trăiește mediocru. Părerea mea, nu aruncați cu pietre!

Dă-ți o șansă să te regăseti pe drumul tău, acolo unde ochii îți strălucesc de pasiune, mintea plăsmuiește febrilă până târziu în noapte, acolo unde ideile prind viață și sufletul se bucură de propria-ți reinventare. Meriți asta!

Comentarii

Comentarii (9)

  1. aCID spune:

    Nu știu alții cum sînt, dar eu am știut întotdeauna cînd a dispărut motivația. Motivele au fost multe, dar întotdeauna plecate de la relații umane (afurisita de comunicare): de la țepe cu salariul pînă la atitudini de sus, care pt orgoliosul de mine contează. Și nu întotdeauna au plecat de la un șef.

    • amalia spune:

      Multumesc ca ai citit articolul si pentru comentariu – interesant ar fi de aflat de cate ori s-a repetat aceasta poveste in cazul tau?

  2. HALAL spune:

    Aveti prea multe clisee corporatiste pentru gustul meu. Am vazut pe unele pagini conceptul de „succes personal”. Ce mai e si asta? Unde gasim succesul asta personal?

    Un om se poate simti implinit cand sta la tara si creste capre si nu cauta sa-si faca un business din asta. Altul care toata viata incearca „sa-si cladeasca succesul personal” se trezeste c-a trecut viata pe langa el, are doua divorturi, copiii i-au crescut si nici nu i-a vazut, iar el tot in acelasi birou anost lucreaza. Asemenea concepte goale ar trebui discutate mai atent, pentru ca ele induc anumite comportamente paguboase, fara sa vrei.

    • amalia spune:

      In primul rand va multumesc ca ati citit articolul si ca v-a trezit interesul. In al doilea rand articolul este dedicat in special celor care lucreaza in organizatii mari de aici si terminologia care poate v-a iritat. Nu stiu cum isi definesc altii succesul personal si nu e treaba mea – pentru mine succes personal inseamna sa fiu stapana timpului meu, sa aleg proiectele care imi plac si clientii cu care rezonez si sa pot trai confortabil din asta timp in care am totusi o familie cu trei copii si incerc sa duc o viata in echilibru. Va urez o vara frumoasa!

  3. andrei spune:

    oamenii pleaca atunci cand nu sunt ascultati. atat. si nu sunt ascultati pentru ca protzedura e protzedura, doamne-feri să schimbe ceva, seful e sef si totul e batut in cuie, de la salariu si posturi pana la modul in care curge apa la robinet. totul e reglementat.
    mi-am promis ca nu o să mai lucrez niciodata in vreo corporatie. e locul unde orice initiativa moare.

    • amalia spune:

      Iti multumesc pentru comentariu. Pentru o vreme, corporatia e o scoala buna pentru orice profesionist. Initiativa nu moare chiar peste tot in corporatii dar ce-i drept sunt atatea furci caudine caci uneori e demoralizator. O vara frumoasa!
      Amalia

  4. mircea spune:

    In cazul meu problema a plecat de la HR. La jobul curent (companie Forbes 100 ) problema in departamentul meu e ca au angajat oameni oameni prea calificati pentru ce au nevoie. S-a plecat pe o idee la angajare dar ulterior planul de operatii nu s-a schimbat/reformat. Rezultatul este o demotivare la nivel de 80% la nivelul departamentului. Restul factorilor nu au nicio contributie in cazul meu (salariu peste piata, workload ok , timp liber ok etc)

    • amalia spune:

      Multumesc pentru comentariu Mircea.
      Interesant este cum au adresat cei 80% demotivati problema? Sau fiecare si-a gasit propria solutie?
      Amalia

  5. aCID spune:

    Cam 4-5, aș zice, în 20 ani în cîmpul muncii.

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design