Contact

Când „viaţa personală” devine „action” în agenda ta de lucru

Amalia Sterescu \ Când „viaţa personală” devine „action” în agenda ta de lucru

Dacă te scoli cu gândul la serviciu şi adormi cu gândul la nebunia încărcatei zile de mâine …  Dacă uiţi că te-ai spălat pe dinţi şi o mai faci încă o dată, somnoroasă fiind …  Dacă apropii badge-ul la lift, în loc de uşă … Dacă ajungi să răspunzi la acelaşi e-mail de două ori, pentru că ai uitat deja că făcuseşi asta ieri …  Dacă prânz pentru tine înseamnă, de cele mai multe ori, un amărât de sandwich luat de la automat şi mâncat pe un colţ de birou cu ochii la sutele de mailuri … Dacă tu ai prima maşină din parcare care pleacă dimineaţa şi ultima care părăseşte parcarea de la serviciu … Dacă viaţa ta personală se rezumă la „să-ţi meargă bine azi” şi „cum a fost ziua de azi (în timp ce deja ai adormit)”… Dacă copilul nu mai poate să-ţi sară în braţe, pentru că acolo există întotdeauna un laptop … Dacă bunica sau bona sau ce soluţie ai mai găsit temporar au un program de lucru mai mare de 10 h/zi cu copilul tău… Dacă nu îţi mai aduci aminte când ai reuşit să faci toată lista pe care ţi-ai propus să o faci pentru tine după ultimul concediu de odihnă … Dacă nu-ţi mai aduci aminte ultimul spectacol de teatru, ultimul film la cinema, ultima ieşire într-un club, ultima ieşire cu fetele … Dacă în contul  abonamentului ăla la gym, pe care l-ai făcut acum un an, nu ai reuşit sa bifezi decât o dată şi anume „prima oară” … Dacă deja visezi că ţi-ai dori să ai un mic-mic accident şi să intri în concediu medical …

… Înseamnă că ai luat-o razna şi că ţi-ai pierdut orice urmă de bun simţ în ceea ce priveşte echilibrul muncă/VIAŢĂ!

Şi cum ceea ce am scris e strict din experienţa personală, poate ar fi util să precizez cum am încercat să revin la linia de plutire:

1. Dacă agenda e cea care îmi guvernează viaţa, atunci am trecut în agendă nu numai meeting-urile şi evenimentele de business, dar şi pe cele ce ţin de propria persoană şi pe care în mod constant le neglijam;

2. Mi-am flexibilizat programul, astfel încât chiar dacă muncesc online după ora 20:00, să pot sta, zilnic, în intervalul 17-19, cu copilul meu, iar weekend-ul l-am dedicat strict pentru familie

3. Am mers până acolo încât am monitorizat zilnic, într-un simplu fişier, timpul muncit vs timp petrecut cu familia, timpul petrecut pentru a rezolva aspecte personale şi pauzele de masă respectate;

4. Mi-am eficientizat munca şi am eliminat ”mâncătorii” de timp „urgenţi”, dar neimportanţi

5. În timpul delegaţiilor, când se adună prin absenţă mult volum, am încercat să folosesc intervalul dintre două avioane sau chiar şi durata zborului, pentru a-mi face ordine în e-mailuri, fişiere, idei.

6. Am delegat şi i-am responsabilizat mai mult pe cei din jur

şi alte câteva măsuri.

Câţi dintre voi vă lăsaţi furaţi de muncă, pentru că o faceţi cu pasiune sau poate din obligaţie? Câţi dintre voi simţiţi că aţi ajuns la limita suportabilului pentru că Munca este tot ceea ce faceţi, în fiecare secundă a zilei? Câţi dintre voi simţiţi că v-aţi dori să faceţi asta sau cealaltă, dar ziua de lucru nu mai are demult dimensiunea zilei de muncă a părinţilor noştri? Câţi dintre voi, părinţi fiind, nu vă îngrijoraţi gândindu-vă la generaţia copiilor crescuţi cu bone, de la 4 – 6 luni, dacă oare vor fi ei iubitori şi buni şi înţelepţi?

Mă lupt zilnic cu mine însămi să-mi creeze comportamente sănătoase, care să-mi permită să menţin un echilibru muncă/viaţă personală. Uneori reuşesc, alteori nu.

Dacă te recunoşti în cele de mai sus, în afară de a-mi pune o etichetă, mai bine vino cu un sfat! Nu e numai pentru mine, e pentru o întreagă generaţie.

Data articol: 8 august 2008
Leadership
Leadership

cu Amalia Sterescu

© 2022 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design