021/9003

Corporate … Cancan

9 iunie 2014, 0 comentarii
Contactează-mă!

Nu am fumat niciodată, tehnic vorbind. Singurele momente când mă prosteam cu o țigară ținută stingher între index şi mijlociu erau când îmi doream să am acces … Ce fel de acces?! Hmm … Aţi trecut vreodată prin faţa unei clădiri de birouri dintr-o zonă de business? Aţi sesizat mulțimea aceea de oameni forfotind de parcă în acea clădire e în permanență exercițiu de apărare împotriva incendiilor? Oamenii aceia încruntați sau prea relaxaţi – în opinia şefilor – au ceva în comun: o ţigară în gură şi o bârfă nouă ce abia aşteaptă să se rostogolească, cu înfloriturile necesare, pe toate canalele de distribuţie posibile din corporaţie.

La asta îmi doream eu să am acces din când în când, mai degrabă de dragul divertismentului. Pentru că, “La ţigară”, în limbaj corporatist, înseamnă:

Tango cu viata

– Hai să mai punem ţara la cale;

– Hai să vedem ce mai e nou;

– Hai să auzim ce duduiţă cu ce domn însurat îşi mai … omoară vremea;

– Ce şef a mai fost săpat şi de către cine;

– Ce şef mai săpăm noi şi cum;

– Ce nenorociţi sunt şefii şi ce salarii mizerabile avem;

– Cine a mai plecat la competiţie;

– Ce “tânăr(ă) talentat(ă)” a mai apărut pe etaj;

… toate asezonate cu scenarita de rigoare, unde fiecare are ceva de spus, de adăugat, de înflorit.

Uneori, ca să mă distrez, fabricam o informaţie, ca să văd cât de repede ajunge la persoana targetată şi care era cel mai rapid canal – asta ca să ştiu cum să mă protejez ulterior, nu de altceva.

Şi uite aşa, fumoarul companiei, acest radio-şanţ în formă mult mai rafinată, completează nevoia de senzaţional, neostoită de titlurile galben/negru ale media.

Când am ajuns ceva mai sus în ierarhii, am constatat că dacă apăream brusc “la ţigară”, prezenţa mea ca nefumătoare în acel spaţiu ar fi devenit suspectă, aşadar lumea ar fi purtat discuţii non-cancaniste şi era păcat să le stric plăcerea. Acum, să nu credeţi că la nivel de senior-lideri cancan-ul nu există – e ceva mai rafinat, dar marile jocuri se fac întotdeauna înainte de întâlnirile importante, la un pahar de ceva sau în grupuri conspirative, unde cancan-ul corporatist foloseşte termeni mai şlefuiţi ca “sursă”, “parteneriat”, “suport”, “interes” etc. Plăcerea rămâne însă aceeaşi şi nu cu uimire am constatat că, deşi activam în echipe predominant masculine, plăcerea cancan-ului era aceeaşi, ba chiar mai mare, dacă e să mă gândesc la poveştile condimentate ce se spuneau la ceas de seară, după vreo şedinţă de buget aprinsă sau după 8 ore luuuungi de stat în “meeting-uri” operaţionale.

Nevoia de senzaţional va fi întotdeauna speculată cu abilitate de cei ce au darul manipulării, indiferent de scara la care operează. A nu gusta din cancan – în speţă “a nu trece pe la ţigară” – te transformă într-un outsider şi cine şi-ar dori asta? Eu am încercat toate ipostazele – şi cea cu corporate cancan şi cea fără – şi credeţi-mă: niciun jucător nu vrea să stea în afara terenului de joc, indiferent dacă lupta se duce în sala de şedinţă, în faţa echipei, în faţa clienţilor sau la fumoar-ul companiei – oriunde ar fi el.

Articol publicat în Revista Bulevard (9 iunie 2014).

Credit foto: Laura Bâlc

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design