Contact

Curs de vorbire în public pentru copii

De ce ”Curs de vorbire în public pentru copii”?

Sunt prea mulți adulți care ezită să iasă în față și să vorbească în fața unui public pentru că undeva în copilărie au avut o experiență neplăcută sau poate că nu au fost expuși suficient la astfel de situații! Prin programul ”Cursul de vorbire în public pentru copii” ne propunem să trimitem timiditatea la colț și să oferim copiilor din toată țara,  o metodă simplă și utilă prin care să se poată exprima liber atât în activitățile școlare cât și în alte situații. Învingându-și temerile și înarmați cu tehnici de vorbire în public, copiii de azi vor deveni profesioniștii de succes de mâine într-o epocă în care comunicarea rămâne una din competențele cheie !

Ce vei învăța

Ce vei învăța

Cursul de vorbire în public pentru copii a fost creat în 2015 de Amalia Sterescu din dorința de a-i ajuta pe copii să-și descopere curajul de a ieși în față , de a vorbi, de a-și exprima deschis ideile, de a comunica eficient. Copiii vor invăța printre altele să se prezinte pe sine, ce înseamnă de fapt un public speaker, cum să-ți înfrunți propria timiditate sau spaima de a vorbi în public, cum să-ți structurezi un discurs, cum să faci o introducere de impact sau o încheiere memorabilă, cum să te folosești de limbajul non verbal sau umor – pentru a comunica cu încredere. Metoda de predare îmbină multe exerciții practice, jocuri, simulări și feedback constant atât de la facilitator dar și de la micii cursanți. Distracția și voia bună vor face ca procesul de învățare să decurgă natural iar disconfortul initial va fi dat uitării.

Cui se adresează?

Cui se adresează?

Școlarilor cu vârste cuprinse între 8 ani și 14 ani din orașele București, Iași, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Ploiești.

Pentru solicitări din alte orașe vă rugăm sa ne contactați prin email la sales@amaliasterescu.ro

Durata/ Structura/ Grupe

Durata/ Structura/ Grupe

Cursul se desfășoară în intervalul 9-16:00 cu un regim de pauze similar cu cel școlar.

În intervalul 15:00 – 16:00 copiii vor prezenta ceea ce au învățat părinților sau însoțitorilor lor într-un format de mini conferință.

Grupele nu vor depăși un număr de 12 copii.

Facilitatori: Amalia Sterescu și instructorii de public speaking din cadrul Public Speaking School.

Preînscriere

Preînscriere

Costul/participant: 600 lei + TVA (în cazul firmelor) Pentru oferta pentru grupuri vă rog contactați sales@amaliasterescu.ro

Rezervă-ți acum locul la una din sesiunile din Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie 2019 și imediat ce vom forma o grupa de minim 10 participanți te vom contacta pentru a-ți transmite detaliile logistice.

Rezerv loc

Pentru alte întrebări nu ezitați să ne contactați la sales@amaliasterescu.ro și nu uitați, public speaking se învață cu profesioniști!

Recomandările Amaliei
Comunitate
Intră în comunitate!
Fă-ți cont gratuit!
1 unic
Conținut dedicat
strict acestei comunități
2 gratuit
Materiale gratuite sau contra cost pentru dezvoltarea ta sau a echipei tale
3 variat
Articole, ebooks, materiale video, mini traininguri

Contul de membru al comunității Amalia Sterescu îți oferă acces exclusiv la resurse profesionale special create.

Vreau cont gratuit
Azi ai făcut ceva pentru visul tău?
© 2020 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design