021/9003

Despre parenting… din tranșee

30 iulie 2015, 0 comentarii
Contactează-mă!

Mult timp am evitat să scriu despre ceea ce ar fi putut să semene cu lecții de parenting. Și nu pentru că nu aș aprecia valoarea lecțiilor date de profesioniști autentici, specializați în parenting, ci pentru că, până acum 5-7 ani, românul nu era dispus că poate fi învățat cum să-și crească propriul copil, cum să comunice cu el mai bine, cum să fie proactiv și să evite situațiile de criză care îi conduc până la urmă pașii disperați tot înspre specialiști.

De ceva vreme, părinții sunt mult mai receptivi la ideea că parentingul se învață, ceea ce e minunat, dar tot așa s-au înmulțit și falșii specialiști care, în schimbul unor sume piperate, promit marea cu sarea și uneori chiar le lipsește ceva esențial din punctul meu de vedere, mai exact calitatea de părinți. Poate fi un pilot, care a studiat exclusiv pe simulator, numit specialist în pilotaj? Nu. Îi trebuie, pe lângă teorie și ore pe simulator, numeroase ore de zbor, aterizări neasistate, experiențe reale, situații de criză pe care să le fi rezolvat cu succes… . Însă e doar părerea mea și sunt convinsă că își va găsi oponenți – ceea ce nu mă deranjează.

Este, însă, părerea unei mame a trei copii relativ mici (3, 5, 9 ani), dar și a unuia din puținii specialiști școliți cu profesori români și englezi după 1990 în România și UK, în educarea și psihologia copilului de la 0-7 ani, inclusiv a copiilor cu nevoi speciale.

Fac acest preambul ca să vă împărtășesc o lecție personală din experiența mea de părinte. Nu se vrea a fi o lecție de parenting, ci, mai degrabă, una din multele lecții de viață pe care un părinte le asimilează în experiența sa.

Mult timp am crezut în ideea că părinții ca noi, cu mulți copii, trebuie să petreacă bruma de timp liber alături de familia completă, cu toți copiii alături, în același timp. Cumva ideea de echipă pe care și eu și soțul meu o cultivăm în job-urile noastre – am oglindit-o instinctiv în viața noastră de familie. Frații trebuie să învețe să se ajute – ne spuneam. Trebuie să ne distrăm și să facem lucruri împreună, pentru că suntem o familie. Trebuie să învățăm să ne fim alături – ca o familie. Ne era greu să ne despărțim de unul din copii plecat prin tabere în timp ce altul ar fi rămas pe la bunici. O făceam, dar sufeream. Weekend-urile deveneau o sărbătoare, încercam tot timpul să gasim căi noi de a ne petrece timpul cât mai interesant împreună. Ideea de „împreună” era adânc înrădăcinată în hârțile noastre mentale.

Când copiii au depășit demult stadiul de bebeluși și au început să-și afirme personalitatea, ne-au dat ei înșiși o lecție, pentru că de cele mai multe ori nu doar cărțile te învață cum să fii un bun parinte, ci copilul tău care își exprimă o nevoie pe care trebuie să înveți să o gestionezi – preferabil cât mai bine.

Din întrebări ca: „Mami, când mai ieșim doar noi doi în oraș?” sau „Tati, când mergem numai noi doi la munte?” și multe altele – am înțeles că un copil, chiar dacă e crescut într-o familie cu mulți frati, are nevoie de timpul său de calitate petrecut alături de fiecare din părinții săi. Și chiar dacă știe că îl iubești pentru că i-o spui zilnic, are nevoie de multe momente de intimitate cu tine ca părinte și nu alături de tine și ceilalti frați ai săi.

Și uite așa, camera copiilor s-a transformat în trei camere de copil, fiecare cu jucăriile, cărțile și spatiul său personal. Nu pot să descriu sentimentul de bucurie pe care fiecare l-a avut când și-a luat în primire acest spațiu încercând să-l personalizeze.

Și uite așa, serile petrecute în comun, când spuneam o singură poveste celor trei năzdrăvani, au devenit seri în care, eu și soțul meu, ne împărțim și spunem povești înainte de culcare fiecăruia dintre copii și cu fiecare avem câte o discuție personală despre orice și-ar dori ei să discute.

Și uite așa, uneori weekend-urile nu mai sunt weekend-uri comune cum obișnuiam, ci zile în care eu sau soțul meu ne luăm câte un copil în oras și petrecem timp de calitate cu el și facem din asta un eveniment pregătit și comunicat bine în prealabil. Pentru că da, copilul ar vrea să fii doar mama lui și înțelege atât de greu ideea că trebuie să te împartă… și acceptă pentru că este un suflet generos, însă suferă cumplit dacă simte că nu i se oferă ceea ce EL are nevoie și nu ceea ce ne închipuim noi uneori că ar avea nevoie…

Cine e parinte de trei copii știe că e un job full-time tare provocator, solicitant și greu. Da, al naibii de greu. Cel puțin pentru familia mea, o familie în care cei doi părinți sunt foarte activi profesional și au cariere de succes. Însă învățăm. Zilnic. Așa cum putem. În cadru organizat sau nu, din lecțiile date de proprii copii și uneori atunci când greșim (și inevitabil ni se întâmplă, vouă, nu?) din însăși suferința propriilor copii – și atunci lecția e dureroasă și memorabilă.

Făceam mai devreme comparația între familie și echipă și recunoșteam senin că e un defect profesional și că pentru unii poate fi o comparație nepotrivită. Mergând însă pe acest fir, echipa nu se naște subit, un lider construiește relația cu fiecare din membrii săi și apoi îi stimulează să se interconecteze eficient pentru realizarea țelului propus. În familie, părintele trebuie să construiască o relație cu fiecare din copiii săi și cu fiecare din membrii adiacenți (bunici, persoane de suport) pentru ca spiritul acestor copii să nu fie strivit, pentru ca personalitatea lor să se poată manifesta într-un mediu propice. Pentru ca ei, copiii, să crească adulți echilibrați și dacă se poate fără sechele generate de inevitabilele noastre erori de parenting.

Despre rivalitatea dintre frați, despre relația de cuplu într-o familie cu mulți copii, despre impactul erei digitalizate în procesul de învățare, dar și în socializare, într-o serie de articole viitoare pe www.amaliasterescu.ro.

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design