021/9003

Romantismul n-a murit. Vive le romantisme!

28 august 2014, 0 comentarii
Contactează-mă!

Paris, Pont des Arts, la apus de soare. Lăcățelele iubirii strălucesc în lumina apusului, stau acolo agățate în diverse forme și din multiple colțuri ale lumii ca niște mărturii peste timp ale unor iubiri – trecătoare sau nu. Ca element de noutate (pentru cei ce nu ați mai trecut de ceva vreme pe acolo), datorită faptului că grilajul podului a cedat de câteva ori sub greutatea lor, primăria a montat panouri de lemn pe care acum îndrăgostiții își pot desena propriul lăcățel. Astfel, pe lângă vânzătorii de lăcățele au apărut acum și vânzătorii de markere – în caz că nu aveai unul la îndemână ca să-ți imortalizezi iubirea.

Deodată atmosfera se animă, mă uit înspre Tour Eiffel, mă gândesc că poate e 21:00 fix și s-au aprins luminițele. Dar nu. Am parte de o altă surpriză ce mi-a smuls o lacrimă de emoție.

Doi tineri foarte precipitați fac un gest pe care nu-l înțeleg pe moment: aruncă din trei cutii uriașe trandafiri de toate culorile … peste marginea podului, în Sena. E ca un concurs – cine aruncă cei mai mulți trandafiri în timpul cel mai scurt, în apă. Percutez imediat și realizez că sub pod, chiar în dreptul meu, are loc o cerere în căsătorie minuțios pregătită. În dreapta mea, pe apă plutește o barcă pe care zăresc doi violoniști ce cântă de zor o melodie de amor, pe acorduri franțuzești. O doamnă ține o umbrelă transparentă deasupra unui cuplu. Umbrela e pentru o altfel de ploaie, pentru cea de trandafiri ce continuă să curgă cu sutele de sus. Barcagiul și-a poziționat strategic barca astfel încât să nu zărim fețele celor doi amorezi – așa că toata lumea așteaptă cu sufletul la gura acel Da…

Barca se deplasează ușor sub pod și noi toți ne mutăm pe partea cealaltă. Îi zărim în sfârșit îmbrățișați. Ea, o brunetă cu parul lung strâns elegant într-un coc, poartă o rochie de seara și din nu știu ce motiv e desculță. Pare ușor intimidată de măreția momentului și de toți acei ochi intruzivi. El, un bărbat asiatic și totuși înalt, în jur de 35 de ani, o îmbrățișează protector. Fața lui exprimă fericire. Turiștii aflați pe pod inclusiv eu, strigăm de bucurie și le urăm casă de piatră! Toți se bucură de frumusețea momentului și poate de amintirea propriilor lor cereri în căsătorie. Unii oftează. Alții lăcrimează. Alții se îmbrățișează.

Realitatea e că indiferent unde are ea loc, indiferent cât de simplu sau complicat e rostită, cu regie sau nu – martorii unei cereri în căsătorie își iau pastila de romantism și se simt copleșiți brusc de efuziuni sentimentale. Am asistat la cereri în căsătorie în London Eye sau pe Spanish Steps în Roma, pe Sena sau în Tour Eiffel ori în Empire State Building, și peste tot reacția mulțimii a fost aceeași. Magia începuturilor pline de speranțe, poveștile cu prinți și prințese ce au trăit împreună până la adânci bătrânețe – ce ne-au marcat copilăria, propriile amintiri și dorințe, speranțe pentru proprii copii – toate laolaltă ne fac inima să tremure, ochii să lăcrimeze și realizăm subit că romantismul n-a murit. Vive le romantisme!

Au rămas mulți trandafiri pe pod. Fără să i-o cer, băiatul meu îmi dăruiește unul iar eu îl îmbrățișez cu emoție și îi urez, ca atunci când își va întâlni iubirea să îi facă tinerei o cerere în căsătorie pe măsură și poate cine știe, de undeva dintr-un colț voi avea șansa și onoarea să fiu martoră la acel moment unic, să lăcrimez din nou și cu inima în pioneze să le urez chiar eu ” Casă de piatră”.

Tu cum te-ai gândit să-ți ceri iubita în căsătorie?

Articol publicat în Revista Bulevard (25 august 2014)

Credit foto: Laura Bâlc

Comentarii

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design