021/9003

Timișoara Business Days 2015 – un altfel de maraton

7 aprilie 2015, 1 comentariu
Contactează-mă!

Am fost onorată să particip pentru a doua oară pe scena Timişoara Business Days. Multe idei interesante s-au împărtăşit de către toţi speakerii prezenţi, iar în ceea ce priveşte auditoriul am redescoperit un public avid de informaţii şi dornic de a învăţa lucruri noi. Fiindcă, până la urmă, aceasta este menirea Business Days – să educe, să informeze, să conecteze şi să inspire! Pentru mine participarea la Business Days Timişoara a fost un tur de forţă, un maraton cum am glumit eu, înainte de eveniment.

1) Dimineaţă, în cadrul conferinţei 2, am vorbit despre Leadership-ul transformativ. Iată câteva idei principale din speech-ul meu în cazul în care nu aţi avut ocazia să mă urmăriţi live.

Tango cu viata

– Nu trebuie să fii mare savant ca să pricepi că dacă şeful îţi spune la prima greşeală: „Dacă se mai repetă te dau afară!” sau „Hei, e ok că îţi spui părerea, dar aici eu decid!” ori „Eu te-am angajat, eu te dau afară”… să-ţi fie clar cam în ce pătrăţică îl încadrezi ca stil de leadership, pentru că, din păcate, el face un management .. cu „băţul cum îmi place mie să spun.
– Ori poate eşti mai norocos. Şi ai un lider care dă direcţii clare şi are grijă să te recompenseze pentru sarcinile bine făcute şi să te stimuleze să lucrezi şi mai bine în continuare, el venind din categoria foarte des răspândită a ceea ce teoria numeşte lideri tranzacţionali.
Dacă vrei să fi un lider transformativ pentru business-ul şi echipa ta:
– Comunică-le o viziune clară asupra business-ului tău şi inspiră-i în fiecare zi!
– Acţionează zilnic ca un model, nu le cere ceva ce nici chiar tu nu poţi face!
– Conectează-te cu angajaţii tăi într-o manieră în care vei putea să ştii ce îl motivează pe fiecare, cum îl poţi ajuta să se dezvolte şi cum poţi crea până la urmă alţi lideri pentru business-ul tău.
– Stimulează-le inteligenţa provocându-i în permanenţă, scoate-i din zona de confort. Întrebări ca de ce? Cum am putea face altfel? Cum am putea ajunge de la x la y altfel? – vor stimula inovaţia.
2) După amiază am susţinut, alături de alţi colegi speakeri, un workshop pe tema Leadershipului de tranziţie. Iată pe scurt câteva idei din intervenţia mea:
– Întreabă orice lider, fie că e în corporate ori în antreprenoriat, despre acel moment din carieră în care a învăţat mai mult decât în orice alt interval… Mulţi îşi vor aduce aminte că au învăţat infinit mai mult când au fost nevoiţi să iasă din zona de confort, să traverseze crize urgente sau să gestioneze oportunităţi extraordinare, ori au trebuit să se mobilizeze în faţa unor targeturi sau deadline-uri foarte ambiţioase… în toate aceste scenarii învăţarea rapidă şi dezvoltarea personală s-au întâmplat şi îmbinat rapid. E adevărat, tindem să învăţăm mai rapid când suntem sub presiune.
– Companiile tind să accelereze ritmul de promovare al leaderilor juniori către roluri mai complexe şi pe fondul unei crize de competenţe în leadership, lideri neexperimentaţi sunt solicitaţi din ce în ce mai des să preia roluri din ce în ce mai complexe, alte companii elimină layere şi din nou cumularea de roluri îi scoate pe lideri din zona de confort.
– Leadership-ul de tranziţie vine la pachet nu numai cu preluarea de roluri noi/promovarea, ci și cu o serie de stări de anxietate, teamă de eşec, frustrare, precum şi entuziasm pentru noi provocări.

– Multe organizaţii ignoră faptul că promovările liderilor în diverse roluri trebuie acompaniate şi de transformări personale importante. Organizaţiile nu identifică ce e diferit la fiecare nivel sau cum ar trebuie să fie liderii echipaţi pentru schimbarea respectivă..

– Conform unui studiu realizat de compania DDI, în topul schimbărilor stresante în viaţa unui lider, tranziţia într-un rol nou este pe locul doi înaintea problemelor de sănătate, familie etc.
– Ce pot face organizaţiile să îi ajute pe cei în tranziţie? Companiile trebuie să ofere un sistem de suport funcţional pentru cei aflaţi în tranziţie: mentori, coach. Organizaţiile trebuie să-şi definească tranziţiile mult mai detaliat, clarificând ce shift în cunoştinţe, experienţă, compentente şi atribute personale sunt necesare la diferite niveluri de leadership. O dată ce ştim despre ce modificări vorbim, putem să le oferim liderilor un preambul mai consistent.
– Ce pot face liderii? Cu siguranţă că liderii trebuie să pluseze pe punctele lor tari, însă în tranziţie trebuie să se uite cu onestitate și curaj în interiorul lor şi să ia aminte la propriile lor vulnerabilităţi. Cu cât poziţia este mai înaltă, cu atât riscul de deraiere este mai mare. E foarte important pentru lideri să recurgă la asesări şi alte instrumente ce le pot da informaţii despre cum sunt ei ca lideri, despre ceea ce pot schimba la ei şi ceea ce nu pot schimba astfel încât să opereze mai bine cu aceste informaţii în noul rol.
3) Maratonul a continuat cu un interviu live la Business Days TV unde cei 6000 de spectatori online au urmărit interviul meu moderat de Mihaela Tatu. Am vorbit despre carieră, cartea mea „Tango cu viaţa” şi am transmis câteva sfaturi telespectatorilor.
4) Şi cum încălzirea fusese făcută am continuat cu primul meu workshop pe Personal Branding. M-am bucurat să dau câteva sugestii utile celor 60 de participanţi, ce au umplut sala până la refuz, în special în zona de cum construieşti un brand personal puternic, când e necesar şi mai ales ce să nu facem când vine vorba de branding personal. Un workshop de două zile va fi lansat în curând la Bucureşti pe această temă.
5) Seara nu se putea încheia altfel decât pe acorduri de tango, în cadrul lansării cărţii mele ”Tango cu viața” unde Laszlo Pacso, fondatorul Business Days, Mihaela Tatu şi Dan Zaharia, CEO Extind Management, au prezentat în cuvinte frumoase cartea.
Aşadar, dacă aţi ratat Business Days Timişoara, nu uitaţi că urmează Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Într-un context în care, într-un fel sau altul, ne plângem că suntem lăsaţi într-un altfel de întuneric, cel al unei educaţii servite cu linguriţa, într-un mediu care cultivă din ce în ce non-valorile – Business Days, prin echipa sa şi prin speakerii săi profesionişti, continuă să Educe, să Conecteze şi să Inspire!

Comentarii

Comentarii (1)

  1. Lucian spune:

    Poate faceti si un astfel de workshop de personal branding in Cluj. Nu am vazut sa fi fost unul, sau daca l-am ratat, my bad.
    Multumesc,
    Lucian.

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design