021/9003

Vânătorii de diplome

10 februarie 2017, 1 comentariu
Contactează-mă!

Într-o bună zi am ținut un curs de public speaking ca voluntar  la un grup de profesori respectabil din sistemul public. Durata anunțată a programului era 8:20 -18:00. Era într-o zi de sâmbătă și alesesem totuși să fiu acolo cu ei pentru că era important ca ei să înțeleagă cum pot preda mai departe public speaking în școli. Nu mică mi-a fost mirarea când la ora 12:00 câțiva dintre ei mi-au spus că au program și că trebuie să plece însă ar fi bine dacă aș putea să le dau…  diploma. Nu cunoștințele erau importante ci diploma. Pentru că așa e croit sistemul.

Deunăzi discut cu un CEO dintr-o multinațională și îmi spune că încercase în limita bugetului disponibil să croiască un program de instruire pentru echipa de management, a ales să meargă în acest demers nu cu firme cu nume răsunător din piață ci  traineri independenți cu experiențe similare ca și cei din renumitele firme de training locale. S-a mirat când s-a lovit de reticența unor membri ai echipei care au imputat faptul că una e să-ți scrie pe diploma ”siglă firma de training renumită” și una un ”consultant independent”…Din nou diploma părea a fi destul de importantă.

În anumite orașe ale tării doctoratul este ultima redută pe care foarte mulți se încumetă să o cucerească și am toată admirația pentru efortul lor însă și aici – știm că uneori efortul nu e veritabil și că sistemul a creat căi nepermise prin care titlul se acordă din alte motive și nu academice. Dar titlul/diploma devine mai important pentru unii decât CUNOAȘTEREA.

Cu siguranță că voi primi comentarii sau opinii opuse pentru ceea ce urmează să spun și le accept atâta timp cât sunt în limita bunului simț. Am 20 de ani de experiență profesională și vă spun cu mâna pe inimă că nu diploma a contat vreodată în sistemul românesc privat ci abilitatea mea de a genera performanță, de a inova, de a inspira, de a transforma. Dar e adevărat, nu am lucrat vreodată în sistemul public, am fugit instinctiv de el pentru că am ales medii în care importantă era capacitatea ta de a performa iar munca îți era evaluată constant  dupa criterii obiective.

Într-un ianuarie cu ceva zăpadă și viscol mi-am schimbat sediul. Dintr-o cutie am scos vreo cateva zeci de diplome înrămate. Le-am înșirat pe jos, toate erau obținute anual din 1997 incoace. Le-am arătat copiilor mei și le-am spus că procesul de învățare e continuu, că dacă vrei să ramâi bun în ceea ce faci – trebuie să înveți continuu, au oftat evident:) Diplomele sunt amintiri ale unui proces de învățare parcurs cu succes – ce urmează după – e testul real. Cum aplici, cum construiești, cum transformi, cum îi inspiri pe alții să o facă.

Poate că sistemul ți-o cere, poate că nu ai încă experiență de muncă și portofoliul de diplome îți dă mai multă credibilitate dar dincolo de toate astea nu te transforma într-un vânător de diplome ci într-un pasionat de cunoaștere. Cunoașterea e pentru tine, e comoara ta, diploma e pentru alții care au nevoie de hârtia aceea ca să-și susțină deciziile.

Comentarii

Comentarii (1)

  1. George Petrineanu spune:

    „Nu cunoștințele erau importante, ci diploma. Pentru că așa e croit sistemul.”
    Asa suntem croiti si noi, cei care am crescut acolo. Si mentalitatea persista si dupa 1898.

    S-a ajuns la situatia ca exista analfabeti cultivati, care de exemplu sint pusi la punct cu cunostintele clasice (au citit pe Kafka, Dostoievski, stiu fizica, matematica, gindesc logic (!) etc) dar nu sint capabili sa reactioneze pozitiv, intr-o discutie privata, la o propunere concreta de modernizare a administratiei. Tot ceeace nu au vazut ei, nu numai ca nu exista, dar ii irita. Ii irita cei care „au tupeul” sa le arate lor solutii de care nu stiau. Solutii de care nu stiau, nu se poate asa ceva.

    In ce-i priveste pe profesori, persista atitudinea dur ierarhica fata de elevi, luciferizarea mai bine sau mai rau mascata. Citesc din cind in cind intrebari care au la baza nedumeriri sau impasuri puse de copii, adolescenti, pe un sait românesc.
    La inceput îi luam in deridere, eu, adult, pentru cretinatatea intrebarilor puse: „portocala si marul ce aliment sint?”.

    Cu timpul am inteles impasul si starea continua de incoltire la care sint supusi acesti tineri. Iata:
    – „Am depus la secretariat o cerere de adeverinta pentru abonament. Am uitat sa iau pe cerere semanatura dirigintelui. Ce sa fa? O sa ma pedepseasca?”.

    – „Ajutati-ma. Surioara mea de 6 ani vine acasa plingind de la inot. Intr-un tirziu mi-a spus ca instructorul (un fost campion) vorbeste urit cu ea, o bruscheaza si o arunca in apa. Nu a avut curaj sa spuna parintilor. Cum sa fac sa o ajut?”
    Cea care scrie din proprie initiativa si cu curaj, are numai 12 ani. Se teme ca parintii o vor lua la rost, dar vrea cu orice chip sa impiedice ca terorizarea surioarei sa mai mai continue.
    La fel de interesante sint raspunsurile adultilor din forum: „Asa se procedeaza in sport. Daca vrei sa ajungi campion (un copil de 6 ani!) trebuie sa rabzi. Dupa un an te acomodezi.” altul: „Smiorcaiala etc”.

    Au ajuns sa ne dea lectii de intelepciune copiii. Dar din pacate, noi adultii reusim sa-i ajungem din urma asa ca la citiva ani de la majorat sa se luciferizeze si ei (in folosul cui?) si sa le treaca.

    Multumesc pentru articol si luarea de pozitie!

Adauga comentariu

Azi ai făcut ceva pentru visul tău?

Resurse gratuite

E-book
gratuit

"Vreau să-mi schimb cariera"
vreau acces

Ghidul tranziției
în carieră

pas cu pas
vreau acces

Public
Speaking

resurse gratuite
vreau acces
Mai multe resurse gratuite
© 2018 Amalia Sterescu Politica de confidențialitate Politică privind Cookies Harta site Designed by: Live Design