Identitate, voce și influență în leadership
Despre mine

Identitate, voce și influență în leadership

Senior Leadership Advisor & Personal Branding Strategist pentru echipe de leadership și lideri seniori în contexte B2B

Sunt Amalia Sterescu, Senior Leadership Advisor și Personal Branding Strategist

Uneori zâmbesc și-mi spun că sunt suma paradoxurilor mele. Copil fiind, credeam că pot obține totul ușor. Viața mi-a demonstrat contrariul: am obținut tot ce mi-am dorit – dar prin muncă, disciplină și efort susținut.

„Nu poți depăși granițele țării tale într-o corporație globală.” Și am devenit prima româncă promovată Vice President într-o organizație globală.

„La 40 de ani nu o poți lua de la capăt” mi-au spus. Și exact atunci am început cu adevărat drumul meu ca antreprenor.

„Nu poți avea copii.” Și am devenit mama a trei băieți care mă învață zilnic ce înseamnă curajul și iubirea.

”Succesul e dat de carieră, statut și acumulări materiale” – credeam odinioară. Azi cred cu tărie că succesul e dat de abilitatea de a rămâne ființă suverană, fidelă principiilor sale, liberă de a construi o construcție care să treacă testul timpului. 

Așa că nu-ți spune niciodată ”Nu pot!” sau ”Nu se poate!” – pentru mine viața a fost plină de paradoxuri. Indraznește, poți mai mult!

Această combinație de experiențe personale și profesionale m-a dus către ceea ce fac astăzi: lucrez cu lideri care nu mai caută doar performanță, ci și sens, claritate și influență reală.

Ce fac astăzi?  Lucrez cu echipe de leadership și lideri seniori care își doresc mai multă claritate, coerență și influență în modul în care se poziționează, comunică și se fac auziți – în interiorul organizațiilor și în spațiul public.

De peste 13 ani, lucrez constant în contexte B2B și internaționale, susținând echipe și lideri aflați în creștere, tranziție sau blocaj. Am colaborat cu organizații din industrii foarte diferite — tehnologie, servicii financiare, industrie, sănătate, educație, sector public și mediu academic — ceea ce mi-a oferit o expunere transversală rară la dinamici diverse de leadership.

Această varietate m-a obligat să înțeleg rapid specificul fiecărui context și să-mi adaptez intervențiile la realitatea organizațională — un privilegiu profesional pe care foarte puțini facilitatori îl au.

Experiență și impact în leadership advisory

În acest parcurs antreprenorial:

  • am lucrat cu logouri globale, construind relații pe baza calității livrării și a standardelor ridicate
  • am instruit peste 6.500 de profesioniști
  • am colaborat cu peste 100 de clienți strategici
  • am creat 45+ programe de leadership și comunicare
  • am antrenat peste 200 de lideri în sesiuni 1:1
  • am susținut peste 11.000 de ore de public speaking, inspirând și provocând echipe și lideri să-și regândească vocea, rolul și influența

Sunt fondatoarea primei Școli de Public Speaking din România și primul Strateg certificat în Personal Branding din țară — un parcurs de pionierat construit prin practică, nu prin etichete.

Programează o conversație exploratorie (30 min)

Te invit să explorăm împreună cum pot arăta mai multă aliniere, vizibilitate și influență — pentru tine sau pentru echipa ta, în acest moment al parcursului vostru.

Fundamentul leadershipului meu

Înainte de acest parcurs, am avut o carieră solidă în corporate, cu peste 16 ani în roluri executive, inclusiv ca Vice President într-o companie globală de tehnologie, unde am coordonat un business de peste 2 miliarde de dolari.

Am construit de la zero echipe în România, China și India, am lucrat cu clienți din peste 50 de țări și m-am implicat în peste 11 inițiative intraprenoriale.

Această experiență este fundamentul din care lucrez astăzi.
Înțeleg presiunea, complexitatea, politica internă și singurătatea leadershipului la nivel senior.
Nu lucrez teoretic. Lucrez din realitate.

Munca mea astăzi

Munca mea astăzi

Munca mea se află la intersecția dintre leadership, comunicare strategică și influență, cu accent pe brand personal la nivel senior, voce și prezență.

Misiunea mea

Aidoma unui far,  misiunea  mea este să îi călăuzesc pe lideri  în vremuri de furtună sau  schimbare, să facă tranziția către nivelul următor al carierei lor sau al business-ului lor! Ajutându-i pe ei am certitudinea că îmi creez propria catedrală peste timp!

Pentru ce sunt cunoscută în leadership advisory

Lucrez cu echipe de leadership pentru claritate de identitate, aliniere și comunicare cu impact.

Lucrez cu lideri individuali pentru voce, influență și repoziționare profesională.

Inspir comunități de women leadership prin discursuri cu sens și direcție.

Scrisul meu este un spațiu de reflecție pentru lideri — din care se nasc conversații, decizii și schimbare.

Dincolo de roluri

Sunt mamă a trei adolescenți, exploratoare a peste 60 de țări, autoare și speaker.
Cred într-un leadership care oferă direcție în momentele de schimbare și lasă în urmă construcții durabile — oameni mai clari, echipe mai aliniate și organizații care pot merge mai departe fără zgomot.

Programează o conversație exploratorie (30 min)