Cât de importantă este imaginea ta digitală atunci când îți cauți un job?
Nici nu știți de câte ori am asesat imaginea digitală a unor profesioniști în plină tranziție de carieră, marea majoritate aveau un profil LinkedIn antichizat și o prezență modestă în mediul online.
Răspunsuri ca următoarele sunt foarte frecvente.
- Nu știam că e important.
- Nu mi-am căutat job de mulți ani și nu m-a interest.
- Nici nu am cont pe vreo rețea de socializare.
- M-au ținut aștia ca într-un borcan și nu m-a interesat ce se întâmplă în afara companiei.
- Nu mi-am făcut niciodată timp pentru asta.
De ce e important să ai o imagine digitală?
Pentru că mai nou potențialii clienți, headhunteri, profesioniști angrenați în recrutare etc. te caută întâi pe Google și apoi decid să te contacteze. Așa că, dacă nu ai o prezență decentă în mediul online îți va fi mult mai greu să concurezi cu cei care au, poate, roluri similare și cam același număr de ani ca și experiență profesională. Și tu și ei aveți performanțe profesionale notabile, ei însă mai au ceva în plus: sunt ”searchable” pe Google iar tu nu. Rezultatele căutărilor ne arată o varietate de rezultate care la un prim contact pot acționa în favoarea contracandidaților tăi.
Care ar fi minimul acceptabil in 2018 – pe această piață – pentru o imagine digitală decentă?
- Să ai diversitate în rezultatele căutărilor pe Google, adică rezultatele căutarilor după numele tău să îmi arate:
- Fotografii de profil profesionale (preferabil fără foto în costum de baie din vacanțe sau cu berea în mână), fotografii de la evenimente unde ai fost speaker sau ipostaze de lucru din activitatea ta profesională.
- Video: orice short video decent pe tematică din zona ta de expertiză, filmări de la evenimente la care ești speaker sau membru in paneluri de discuții.
- Articole scrise de tine in diverse publicații
- Prezență decentă în social media, profil Linkedin updatat. Mai multe info aici: https://www.youtube.com/watch?v=c15osM60VLI
- Să ai volum – una, două mențiuni doar, in motoarele de căutare nu vor transmite un semnal pozitiv despre ablitățile tale de networking sau nu vor reflecta corect actuala ta imagine profesională. Cum ar fi să ajungi la minim 5000 de rezultate în căutări, în Google? Pentru asta trebuie să fii activ(ă) în comunicarea online, sau să cîștigi vizibilitate în zone/proiecte care au prezență online decentă, să scrii sau să produci propriile materiale video de interes pentru comunitatea brandului tău.
- Să fii relevant – păi dacă ți-ai propus să-ți schimbi jobul si să iei un rol de Sr. Software Developer dar pasiunea ta este gătitul și pe net nu te regăsesc decat în aceasta ipostază, informațiile pe care le regăsesc online nu reflectă abilitățile, cunoștințele, certificările tale în zona de dezvoltare software – atunci imaginea ta e desincronizată, nu e relevantă pentru obiectivul tău de carieră sau pentru reputația pe care dorești să ți-o construiești în piață.
- Imaginea ta online să aibă puritate – Dacă ai ghinionul ca numele tău să fie identic cu al unei persoane cu preocupări îndoielnice dar celebră de altfel – atunci reputația ta online nu mai are puritatea necesară în acord cu brandul personal pe care dorești să îl cultivi. Și atunci ca să nu fi total umbrit de prezența vedetei cu nume identic trebuie să comunici frecvent și nișat pe zonele tale de expertiză astfel încât cei care caută să facă ușor diferențierea.
- Ajută ca prezența ta online să aibă validare – orice preluare a unui interviu dat de tine și redistribuit in media online, orice share de info redactate de tine, materiale create de tine, sunt validări pe care surse diferite le-au oferit pentru conținutul de valoare pe care îl creezi – și te ajută!
Legat strict de profilul tău LinkedIn, din experiența mea de cosmetizare a unor profile profesionale – un minim necesar ar fi reprezentat de:
- Fotografie profesională de profil (a se citi nu de vacanță, ci dacă se poate făcută de un profesionist);
- Minim trei etichete profesionale cu care dorești să fii cunoscut în piață – ca și Header;
- Povestea ta spusă pe scurt în secțiunea Summary, cine ești ca profesionist?
- Principalele roluri deținute cu responsabilități dar și realizări (ce e esențial);
- Educație – școli, certificări, cursuri relevante;
- Recomandări de la cei cu care ai lucrat sau pentru care ai lucrat: minim trei;
- Un minim de trei articole scrise și postate de tine pe zonele tale de expertiză.
Înarmat(ă) cu o imagine digitală decentă și actualizată poți purcede apoi cu mai multă încredere în a face networking strategic pentru realizarea obiectivelor tale de carieră.
La cursurile mele de personal branding le spun cursanților că probabil suntem generația care le va face cadou copiilor propriul domeniu online, încă de la naștere. Imaginea ta digitală e importantă, dar ca în tot și toate, e bine să existe un echilibru. Imaginea digitală nu va înlocui niciodată eficiența contactelor tale face to face așa cum nici interacțiunile tale în afara mediului online nu vor reuși să spună unei mase mai mari de oameni cine ești ca profesionist și ce te diferențiază în aceasta piață.
Pentru mai multe informații legate de managementul brandului personal sau coaching tranziții în carieră – mă puteți contact direct la office@amaliasterescu.ro
Căutări cu succes!